Search

2013-07-24

Aniversare a 110 ani de la instalarea podurilor de fier în Caransebeș

Anul acesta se împlinesc 110 ani de când au fost construite podurile de fier de peste Sebeș, respectiv,  cel de peste Timiș. Deși nicicare nu mai este deschis circulației, ele încă stau la locul lor, mărturie a milioanelor de pași care le-au străbătut. Ambele poduri metalice au fost montate pe actualele amplasamente în anul 1903, înlocuind podurile din lemn folosite înaintea lor. 

Podul din 1903 de peste Timiş
la  scurt timp după construcţie
Podul ce traversează râul Timiș a fost achiziţionat în 1903 de la Trezoreria Ungară prin angajarea unui împrumut ce urma a fi restituit din taxele percepute la trecerea lui de către căruţe şi alte vehicole. Taxa resprectivă era numită vamă, ea fiind percepută în acel loc de sute de ani, în cuantum diferenţiat în funcţie de vehicol şi încărcătura acestuia. Exploatarea lui s-a făcut circa 70 de ani, fiind la dispoziţia circulaţiei pietonilor, căruţelor, autoturismelor şi camioanelor până în anii 1970 când s-a construit actualul pod de beton cu pasarela aferentă şi care a preluat mai apoi sarcinile rutiere până în ziua de astăzi. În prezent podul este închis circulaţiei, pe el mai traversând doar pietonii care au treabă prin zona respectivă. 


Podul de fier arcuit din 1831
Prima atestare documentară a existenţei în acest loc a podului a cărui trecere era condiţionată de plata vămii este regăsită la data de 13 mai 1687 în jurnalul lui Sándor Pál, călător care întorcându-se dintr-o misiune diplomatică la Constantinopol aminteşte de acest pod la trecerea lui prin Caransebeş. Hărţile militare austriece (ridicarea topografică iosefină) indică şi ele existenţa podului în acel loc, dovedind astfel continuitatea existenţei unui pod în locul respectiv. Fără îndoială podurile care au existat aici erau confecţionate din lemn de stejar, tehnologia podurilor metalice apărând mai târziu.

Maderspach Károly
inginer
În toamna anului 1831 s-a construit peste Timiş un pod arcuit din fier, dotat cu ornamente şi statuete şi care prezenta două fire de circulaţie pentru vehicole şi unul pentru pietoni. Deschiderea sa era de 46 de metri iar lăţimea de 10 m, podina fiind realizată din fosnă de gorun.  Lucrarea a fost realizată la comanda şi pe spezele administraţiei militare bănăţene de către firma Maderspach–Hoffmann din Rusca Montană după planurile inginerului Maderspach Károly, artizanul mai multor poduri metalice din zonă şi inventatorul unei tehnologii noi de realizare a acestora. Acest pod a rezistat până în vara anului 1897 când a fost scos din uz datorită faptului că devenise nesigur circulaţiei din cauza degradării sale în timp. 
Podul din fier arcuit construit peste Timiş în 1831

Cu titlu provizoriu în 1898 a fost construit un pod de lemn, chiar lângă cel din fier arcuit, cu câţiva metri în amonte de acesta. Urme ale stâlpilor de susţinere ale acestui pod sunt încă vizibile în apa Timişului, în apropierea malurilor. Acest pod temporar avea o lungime totala de 78 de metri, fiind construit în mare parte din lemn de brad, având doar podina din gorun. Orizontul de timp planificat pentru folosinţa acestuia era de 5-6 ani, iar un inventar întocmit la începutul anului 1902 îl menţionează ca fiind în bună stare de exploatare.
În fundal se observă podurile existente atunci:
 cel vechi, din fier arcuit, scos din uz
 şi cel temporar, din lemn, în faţa lui

Podul de peste râul Sebeş a fost amplasat şi el tot în anul 1903, înlocuind un pod de lemn care asigura traversarea peste apă a celor care circulau în şi din direcţia Caransebeşul Nou. Acesta a asigurat trecerea peste Sebeş până în anii '70 ai secolului trecut când modernizarea a atras după sine nevoia construirii  unui pod care să reziste traficului greu. Astfel, vechiul pod, a fost dublat prin altul nou, construit din beton care a preluat circulaţia auto şi pietonală, cel vechi fiind lăsat doar pentru circulaţie pietonală. În prezent, podul stă şi se degradează sub amprenta  necruţătoare a timpului, nefiind nicicum pus în valoare.

Vechiul pod de lemn de peste Sebeș
 
Undeva la culmea nesimţirii, în anul 2012 cineva s-a servit cu vreo 2 metri de profil metalic pe care l-a tăiat din mâna curentă a podului, stricăciune ce a fost reparată de autorităţi prin înlocuirea părţii dispărute cu alta, din păcate însă nu de aceleaşi dimensiuni, astfel că zona a rămas afectată.
Podul de peste Sebeş, construit în 1903



Ca opinie proprie, ambele poduri care au trecut, iată de aniversarea de 110 ani, ar trebui puse în valoare prin integrarea lor în peisajul urban modern. Cea mai simplă metodă ar fi vopsirea lor şi amplasarea de aranjamente florale pe elementele structurale ale podurilor, desigur cu speranţa că nu vor fi furate.

Click aici pentru a citi continuarea...

2013-07-16

O comoară neexplorată - societatea civilă


Ce este societatea civilă – o nevoie civică sau moft urban?


Este nevoie de o societate civilă ! - îmi tot spune bunul meu prieten Còrnel. Într-adevăr, în Caransebeș societatea civilă este slab reprezentată, ca de altfel, la nivelul întregii țări. Oamenii obișnuiți nici nu știu prea bine ce e aia o societate civilă, unii bănuiesc că e oarecum vorba de ei înșiși, alții cred că e vreo comèdie inventată pe la Bucale și care dă bine atunci când e menționată. Una peste alta, noțiunea de societate civilă este des vehiculată în peisajul cotidian, în special în presă, care o ia adesea din gura politicienilor sau, chiar din mediul societății civile.

Sună cam alambicat, probabil, dar societatea civilă reprezintă indivizii precum și totalitatea organizațiilor care funcționează independent de stat și care exprimă interesele și voința cetățenilor.1 Cu alte cuvinte, societatea civilă este formată în primul rând din mine, din tine, din toți cei care avem ceva de spus sau de făcut pentru un scop, fără a conta forma în care ne facem cunoscut glasul - individual sau în grup. E adevărat însă că un glas singular deseori nu este luat în seamă, așadar exprimarea în cadrul unui grup este mult mai eficientă. Iată așa iau naștere diversele organizații non-guvernamentale: grupuri civice, asociații, fundații, institute, sindicate, societăți, cluburi, mișcări și alte asemenea, toate cu scop apolitic și nepatrimonial dar care urmăresc interese generale sau ale unor colectivități ori chiar proprii ale membrilor2.
Toate bune și frumoase, dar poate cineva ridică întrebarea Pentru ce e nevoie de o societate civilă? Nu găsesc un răspuns mai bun decât cel care reiasă din definiția dată de către Nicolae Manolescu: o solidaritate și o capacitate de reacție spontană a indivizilor și a grupurilor de indivizi față de deciziile statului și, mai în general, față de tot ce se petrece în viața de zi cu zi (...)3.
Din cele de mai sus rezulă că scopul societății civile este ca prin participarea cetățenilor să legitimeze și să amendeze acțiunile celorlalte componente ale societății moderne, componenta polică și cea economică.

Societatea civilă în Caransebeș

Raportând cele scrise în preambul la situația concretă din Caransebeș constat că, într-adevăr, nu avem o societate civilă autentică și cu atât mai puțin una activă. Deja simt că sunt lovit peste degetele cu care scriu acestea de cei care ființează diverse onegeuri, dar îmi păstrez opinia. Și nu doar atât, mi-o fac cunoscută, datorită privilegiului pe care îl am de a face parte, iată, din societatea civilă, așa subțire și anemică cum e ea.
 Actualmente societatea civilă caransebeșeană este formată din asociații și fundații non-profit, neguvernamentale care activează în diverse domenii (sportiv, cultural, umanitar, economic, social, etc.), dar care sunt într-o prea mică măsură exponente ale unei societăți civile autentice. Spun aceasta fiindcă, niciuna din aceste organizații, în cadrul activității lor, nu realizează în defel funcții de supraveghere, semnalare și amendare a acțiunilor puterilor statului la nivel local. Multe din ele colaborează atât de strâns cu autoritățile încât sunt practic dependente de acestea în realizarea scopului lor.Nu știu dacă ați remarcat că mai toate evenimentele deosebite din oraș sunt organizate dacă nu în integralitate de autorități, dar în orice caz, în strânsă legătură cu acestea, fiindcă organizațiile non-guvernamentale devenite de nevoie partenere nu dispun de resursele  potrivite pentru a organiza ceva da capo al fine pe cont propriu. În primul rând mă refer la resursele materiale, dar nu le trec cu vederea nici pe cele umane pe care nu sunt capabile să le mobilizeze.



Incapa citatea de a mobiliza oameni pentru o cauză sau alta, de tipul celor promovate de ong-uri, nu este ceva întâlnit doar local, ci este specific societății românești. Neparticiparea activă în cadrul societății civile a cetățenilor este, consider eu, în strânsă legătură cu lipsa culturii voluntariatului în România. Avem de-a face cu o moștenire din comunism, individualismul prost înțeles, acela că dacă nu atragi atenția monstrului asupra ta, poate o sa-l manance pe vecinul tau, însă tocmai de aceea monstrul se înfrupta nepedepsit din toata lumea.5
Pe de altă parte, în cadrul organizațiilor neguvernamentale din oraș, adică din ce ar trebui să fie tocmai portavocea societății civile, în poziții înalte, evident onorifice, sunt oameni cu funcții politice ori apropiate sferei politice. Ce comportament am putea aștepta de la aceste organizații vis-a-vis de acțiunile componentei politice ? Cum ar putea „amenda” vreo acțiune a autorităților o astfel de oraganizație?

Tu ce părere ai?

(va urma)



1După definiția dată societății civile de Dictionary.com
2Art. 1 din Legea nr. 246/2005 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații
3Nicolae Manolescu, Societatea civilă, în România Literară nr. 39/2002
5Alina Mungiu-Pippidi, în Exista o societate civila in Romania? în ziare.com

Click aici pentru a citi continuarea...